Mariana Pelelunga declaratie pe tema pontoanelor

Mariana Pelelunga il acuza pe primar

Mariana Pelelunga si Viorel Ionescu declara despre investitia în cele două pontoane de acostare ambarcațiuni de agrement, fiecare își susține punctul de vedere.

Teoretic mai este încă timp pentru votarea HCL pentru a nu se piarde finanțarea, practic posibilitatea unui consens este minimă. Data limită pentru transmiterea hotărârii de Consiliu Local este mâine.

Consilierul Pro România face mai multe precizări cu privire la decizia consilierilor PSD și Pro România de a nu vota inițiativa primarului.

Mariana Pelelunga si Viorel Ionescu declaratii investiti ponton

Mariana Pelelunga declara despre investitia propusă de primarul Viorel Ionescu si PNL:

“NU ORICE PROIECT INITIAT DE PRIMARUL IONESCU VIOREL ESTE BUN PENTRU ORASUL HARSOVA

Proiectul de hotărâre privind amplasarea celor doua pontoane ( bucăți de plastic care se prind unul de celalalt, in valoare de peste 600.000 lei, adică 6 miliarde de lei vechi, ca să nu existe vreo confuzie) in ” locuri strategice” pentru primar si acoliții săi, a primit aviz favorabil de la consilierii PSD și PRO ROMANIA cu o singură obiectiune: ca din bugetul local sa nu se plătească cheltuieli neeligibile mai mult de 13.000 lei.

Nu am dorit sa se ajungă în situația proiectului din fonduri europene destinat spitalului când pe langa valoarea acestuia de 900.000 lei s- au plătit din bugetul local încă 500.000 lei, cheltuieli neeligibile.Pentru ca acest amendament nu a fost aprobat de consilierii PNL ( cred ca știu mai multe decât vor sa spuna si sa cheltuiască mai mult, ) consilierii PSD și PRO ROMANIA s- au abtinut de la vot.

Sa nu aveți impresia ca nu ne pasă de oras si ca nu suntem interesați de dezvoltarea lui.

Dimpotriva. Incercam sa impiedicam jaful din ultimii 4 ani. Acest proiect va fi votat de noi doar atunci când vom fi informați corect, nu se vor face presiuni asupra noastră și se va dori o colaborare între formațiunile politice pentru binele orasului.

Orasul este în pragul carantinei din cauza Covid 19, este sufocat de mizerie și gunoaie și, totuși, primarul nu este preocupat decat de pontoanele lui.Sunt alte probleme, mai importante, de la care este sustrasa atenția harsovenilor, prin proiecte ce urmăresc interesul doar al anumitor oameni .

Am depus un jurământ, sa acționăm in sprijinul oamenilor și dezvoltării orasului, si asa vom face. BINELE ORASULUI are un înțeles diferit pentru PNL, pe de o parte, si PSD și PRO ROMANIA, pe de alta parte .

Dorim transparență in ceea ce priveste cheltuirea banului public și orientarea acestor bani catre problemele prioritare ale orasului: curatenie, burse pentru elevi, amenajarea băilor termale, etc.”

Contactat de Hârșova Carsium, si primarul Viorel Ionescu declara despre afirmațiile consilierului Mariana Pelelunga următoarele:

“Din declarația consilierei Pelelunga reiese, încă o dată, că acționează și gândește cu dușmănia pe care o poartă primarului. Cum adică pontoanele vor fi amplasate în ,,locuri strategice pentru primar și acoliții lui???”

Care acoliți? Să dezvolte! Zona Port și zona Varoș sunt ale primarului? Nu sunt destinate tuturor hârșovenilor? Pontoanele le iau la mine a acasă?

Așa vorbeste despre cetățenii orașului proprietari de ambarcațiuni? Acoliți?

Știe această doamnă consilier câți proprietari de ambarcațiuni sunt în oraș?

Chiar și dl. consilier PSD Bulancea își lansează ambarcațiunea tot din zona Varoș, unde am amenajat o platformă în acest sens.

Ii este teamă de eventuale cheltuieli suplimentare, care sa nu depășească 13.000 lei, când primim 600.000 de lei? Merge pe principiul hoțului de hoț i-e frică! Poate nu știe că orice cheltuială este verificată și trebuie justificată. Până la urmă, eu o înțeleg.

Nu pot avea pretenții de la o persoană fugită din sistem, care e în incapacitate temporară de muncă, dar beneficiară de un venit de 11.700 lei/lună, conform declarației sale de avere.”

Ce spune Direcția de implementare Fonduri Europene din cadrul Primăriei Hârșova?

Pe de altă parte, doamna Carmen Cheran, director executiv în cadrul Direcției Implementare Fonduri Europene din cadrul Primăriei Hârșova a atras atenția consilierilor că introducerea acestui amendament ar duce la respingerea finanțării.

Directorul executiv a exlicat în cadrul ședinței din Consiliul Local Hârșova că acest amendament nu resectă ghidul solicitantului. Iar nerespectarea ghidului solicitantului duce automat la respingerea finanțării.

Investiția este finanțată în proporție de 100% din bani europeni și fonduri guvernamentale. Valoarea totală a proiectului este de 131.000 Euro, fonduri nerambursabile.

Despre proiect:

Investiția în valoare de aproximativ 131.000 de euro va fi folosită pentru:

Achiziționarea a două pontoane de acostare plutitoare pentru ambarcațiuni de agrement. Acestea sunt avizate de Autoritatea Navală Română. Vor fi amplasate pe malul Dunării.

  • Zona Port
  • Zona Varoș

Aceste pontoane de acostare vor deservi Organizaţia Profesională a Pescarilor Profesionişti ,,Cyprinus Hârşova”. Dar și persoanelor fizice care dețin ambarcațiuni / nave de sport și agrement.

Valoarea totală a proiectului ,,Achiziționare ponton acostare ambarcațiuni în orașul Hârșova”, este de 641.698,93 lei – inclusiv TVA. Și se compune din:

  • Servicii consultanță managementul proiectului = 21.000,00 lei + TVA
  • Servicii audit financiar = 3.500,00 lei + TVA
  • Dotări – Achiziționare 2 pontoane = 512.332,80 lei + TVA
  • Servicii informare și publicitate = 2.410,00 lei + TVA

PSD Harsova anunta motivul pentru care nu a votat pentru investitia propusa de primar

Distribuie: